Finis Coronat Opus

„De aplecat spre pamant e mai usor. Dar o sa fie greu cand va trebui s-o inaltam din nou.” Cuvintele profetice spuse de personajul Brancusi in piesa de teatru „Coloana” de Mircea Eliade s-au adeverit prin cei patru ani scursi intre momentul decapitarii monumentului, in 1996, de Ziua Crucii,si refacerea lui, in decembrie 2000.
Timp de patru ani, stalpul de otel al „Coloanei” a ramas descoperit, prada vantului si zapezilor, folosit de ciori drept cuib. Modulele din fonta, smulse brutal, s-au fisurat, lovite cu barosul. Carota perforata in ultimul modul intreg va pune probleme dificile. Daca n-ar fi existat acea brutala imixtiune, „Coloana” ar fi putut rezista inca multa vreme.
I se datoreaza ministrului Culturii, Ion Caramitru, stoparea nefastei initiative a inlocuirii operei cu un surogat. La sfatul expertilor UNESCO , cu sprijinul financiar al Bancii Mondiale si al Fondului Mondial al Monumentelor, s-a purces la o restaurare reala, pe baza proiectului elaborat de colectivul Uniunii Artistilor Plastici.
Brancusi spunea: „Viata mea a fost o succesiune de miracole”.
A fost un miracol ridicarea „Coloanei” in 1937, prin truda unor oameni priceputi sa construiasca stalpi de sustinere si utilaje pentru abatajele miniere, de la Atelierele Centrale Petrosani.
Tot un miracol este si felul in care s-a pus in opera proiectul de restaurare de catre specialistii de la Turbomecanica si Plasmajet, experti în realizarea motoarelor de avion. S-a creat un arc peste timp intre munca celor legati de strafundurile pamantului si stradania celor ce fac posibil zborul. „Zborul, ce fericire!”, spunea Brancusi…
Am vizitat santierul restaurarii in momentul terminarii lucrului la structura de rezistenta. Am asistat apoi la tragerea pe stalp a ultimelor module, dupa ce calatorisera prin vazduh asemeni unor prunci nepretuiti, suspendati in „cosuletul” ridicat de macaraua hidraulica cu nespusa grija. M-a uluit admirabila daruire cu care au lucrat toti cei de aici, muncitori si ingineri, zi si noapte, sub conducerea inginerului Virgil Calea (directorul de program din partea Turbomecanicii) si a inginerului Ion Trusca, specialistul in metalizari in jet de plasma, „la limita imposibilului”. Reinviase parca spiritul de echipa care a caracterizat munca din anii`30. De altfel, trainicia lucrului realizat de predecesorii de atunci a starnit admiratia restauratorilor.
In continuarea „filmului” inaltarii „Coloanei” in 1937, in anul 2000 s-a inregistrat video fiecare etapa a restaurarii, efectuata cu procedeele cele mai moderne si performante ale sfarsitului de mileniu.
Un miracol l-a constituit si vremea uscata, cu totul neobisnuita pentru lunile de iarna, iar la 17 decembrie , cand mitropolitul Olteniei a resfintit „Coloana” renascuta,soarele stralucitor pe cerul senin parea sa confirme destinul unic al acestui simbol al poporului nostru.
Coloana Infinita imi aduce mereu in gand cuvintele lui Ezra Pound: „Un om se arunca spre infinit, si operele de arta sunt urma pe care o lasa in lumea fenomenala”[21].
Si-mi amintesc si de ultimul cuvant, soptit de inginerul Stefan Georgescu-Gorjan, tatal meu, inainte de Marea Trecere: „VERTICAL!”

(Sorana Gergescu Gorjan – Istoria Coloanei Infinite -2001,  v.p. 5-17, 19-30, 31-32,33-35 – materialele au fost preluate de pe site-ul- Endless Column.net din 2003)

Mergi Sus