Coloana Infinita de la Targu Jiu

In anul 1934, sculptorul Constantin Brancusi a fost invitat sa ridice un monument intru cinstirea faptelor eroice ale gorjenilor si, cu deosebire, a rezistentei populatiei orasului Targu-Jiu, din timpul primului razboi mondial.
Artistul dorise dintotdeauna „sa faca ceva pentru tara”, asa incat a acceptat bucuros comanda, socotind-o un punct culminant in cariera sa.
În februarie 1935, Brancusi ii scrie Militei Petrascu – fosta sa eleva, cea care o sfatuise pe Aretia Tatarescu, presedinta Ligii Nationale a Femeilor Gorjene, sa i se adreseze – ca este „ca un ucenic in ajun de a deveni calfa, asa ca propunerea nu putea sa cadã mai bine”. Brancusi a avut de multe ori intentia sa ridice monumente de for public, dar – cu exceptia ansamblului de la Targu-Jiu – nici unul din proiectele sale nu s-a materializat.
Unele proiecte au fost respinse chiar de comanditarii monumentelor, incapabili sa se ridice la inaltimea conceptiei artistului.
„Fantana arhaica” , menita sa cinsteasca amintirea regretatului savant Spiru Haret, fost ministru al invatamantului, a fost refuzata in 1914 de ministrul de interne de atunci, V.G.Mortun.
Fantana propusa ca monument in memoria dramaturgului Ion Luca Caragiale a fost respinsa in 1931 de catre comitetul de initiativa din Ploiesti.
Fantana si vatra fumeganda, gandite ca monument funerar pentru poetul Octavian Goga, nu au fost acceptate, in 1938, de catre vaduva scriitorului.
Nici fantana sau portalul menite sa comemoreze eroii din comuna sa natala, Pestisani, cazuti in primul razboi mondial, nu au intrunit consensul autoritatilor locale, in 1923.
Propria exigenta a artistului in materie de desavarsire materiala l-a facut sa renunte el insusi la unele lucrari in aer liber de mari dimensiuni.
In 1927, a abandonat proiectul unei „Pasari in vazduh” din otel inoxidabil, de 50 de metri inaltime, pentru vila lui Charles de Noailles de la Hyeres, din sudul Frantei, nedorind sa accepte riscul unor deficiente in executarea lucrarii.
In 1939, dificultatile tehnice l-au facut sa respinga ideea unei „Coloane Infinite”, de mari dimensiuni, din otel inoxidabil sudat, propusa spre executare de catre Societatea Budd de langa Philadelphia.Conform marturiei lui Isamu Noguchi, acest mod de lucru i-ar fi contrazis crezul.
In 1949, o comanda pentru o versiune colosala, in otel inoxidabil, a „Cocosului”, venita din partea muzeului din Philadelphia, ramane neonorata.
Perfectionismul artistului l-a împiedicat sa realizeze, in 1955, „Pasarea in vazduh” monumentala in fata cladirii Seagram din New York, precum si sculptura, proiectata in 1956, din fata cladirii UNESCO din Paris.
Din varii motive, nici unul din proiectele sale arhitecturale de cladiri in forma de „Coloana Infinita” nu s-a realizat. Exegeza considera „Coloana Infinita”, o tema des intalnita in opera lui Brancusi, drept „cea mai radicala sculptura din istoria modernismului clasic”. „Coloana Infinita” nu s-a materializat insa în metal nici in Parcul Central din New York, sub forma unui bloc de locuinte, asa cum îl visase Brancusi in 1926, si nici ca un zgarie-nori din otel inoxidabil, inalt de 400 de metri la Chicago (1939).
Au rãmas doar in stadiul de proiect „Coloana Infinita” pe care artistul intentiona s-o ridice in 1930 in capitala Romaniei, ca si coloana gigantica din otel inoxidabil slefuit, menita sa se ridice in 1956 pe malul lacului Michigan, ca „una din minunile lumii”.
Nu s-au elucidat nici pana in prezent cauzele care l-au impiedicat pe Brancusi sã realizeze în 1938 un alt proiect arhitectural al sau – „Templul Meditatiei”, din Indore, in India. Un lucru este cert: Brancusi a dus pana la capat un singur proiect de for public – ansamblul de la Targu-Jiu, cunoscut si admirat in intreaga lume. Ridicat in judetul natal al sculptorului, ansamblul este socotit una din realizarile sculpturale majore ale secolului XX, „singura sculptura a timpurilor moderne care poate fi comparata cu marile monumente ale Egiptului, ale Greciei sau ale Renasterii”.
Pe malul Jiului, în parcul orasului, se gaseste o masa rotunda din piatra, inconjurata de douasprezece scaune rotunde – „Masa Tacerii”. O alee marginita de treizeci de scaune patrate din piatra duce la „Poarta Sarutului”, facuta din piatra, incadrata de doua banci din piatra si aflata în apropierea intrarii in parc. Pornind pe Calea Eroilor, vizitatorul trece pe langa Biserica Sfintii Apostoli si apoi zareste silueta „Coloanei Infinite”, monumentala, facuta din fonta si otel. Frumusetea-i impresionanta ti se dezvaluie doar cand ii stai alaturi.
Tema „Coloanei Infinite” l-a obsedat de mult pe sculptor, care a cioplit-o mai intai in lemn. Este o structura speciala care se deosebeste de coloanele clasice cu soclu si capitel, intrucat ea nu are nici inceput si nici sfarsit. Este alcatuita dintr-o succesiune nesfarsita de module identice (trunchiuri de piramida unite prin baza mare), cu semimodule la capete. In imaginile atelierelor din Impasse Ronsin, fotografiate de Brancusi între 1917si sfarsitul anilor 20, apar coloane din stejar sau plop, cu doua, trei, sase sau noua module, a caror inaltime variaza intre 1,3 si 7,17 metri.
Când Brancusi a vizitat pentru prima oara New-York-ul, in 1926, arhitectura orasului i-a dat senzatia unei „arte poetice noi si marete”. L-a perceput ca pe atelierul sau la scara mare si a simtit nevoia imperioasa sa realizeze coloane avand dimensiuni cu adevarat ambitioase. Acest vis nutrit indelung l-a infaptuit doar in Gorjul sau natal. Dupa parerea artistului, „Coloana” de la Targu-Jiu a atins un caracter de perfectiune definitiv.
Brancusi a hotarat ca la Targu-Jiu o „Coloana Infinita” de mari dimensiuni era cel mai potrivit monument pentru comemorarea eroilor cazuti in razboi. A avut sansa sa primeasca acordul neconditionat al comanditarei. Aretia Tatarescu i-a acordat deplina libertate de actiune si l-a ajutat sa obtina sprijinul financiar necesar. Se cuvine relevat faptul ca initiativa Aretiei a fost sustinuta de sotul ei, Gheorghe Tatarescu, prim-ministru in cabinetul liberal, in perioada 5 ianuarie 1934 – 28 decembrie 1937.
Perioada in care s-a elaborat si realizat monumentul coincide in mare cu durata guvernarii liberale, o perioadã de inflorire economicã, prosperitate si creativitate.
Brancusi a mai cerut si ca de toate aspectele tehnice ale realizarii monumentului sa se ocupe o persoana in care avea deplina incredere: Stefan Georgescu-Gorjan.
Acest tanar era inginer-sef si adjunct al directorului la Atelierele Centrale Petrosani din cadrul Societatii „Petrosani”. Conducea biroul de proiectare, turnatoria si laboratoarele si cunostea foarte bine forta de munca de inalta calificare. Societatea „Petrosani” era o societate pe actiuni cu capital liberal, iar directorul general, inginerul Ioan Bujoiu, era un membru marcant al partidului liberal si ministru in cabinetul Tatarescu. La cererea premierului, societatea a fost de acord sa suporte costul executiei si montarii monumentului, precum si sa asigure personalul calificat. Conducerea societãtii i-a dat mana libera inginerului Gorjan sa supravegheze intreaga operatie.
Oare de ce i-a acordat Brancusi încredere lui Gorjan? Acesta era fiul unui vechi prieten al sau din Gorj, care-l ajutase în tinerete.In 1902, ca absolvent de Belle-Arte, Brancusi realizase un bust în ghips al lui Ion Georgescu-Gorjan, in semn de afectiune.
In decembrie 1934 si ianuarie 1935 Stefan l-a vizitat pe sculptor in atelierul sau parizian si au stat mult de „taina”, ca doi olteni… Sculptorul a constatat cu placere ca tanarul inginer imbina temeinica pregatire profesionala cu buna cunoastere a limbilor straine si cu aplecarea spre filosofie, istorie, literatura si arta. Tanarul inginer era constient de genialitatea sculptorului si a reusit sa-i intuiasca intentiile cu privire la „Coloana Infinita”. A oferit o solutie tehnicã la problema pusa de construirea unei structuri din metal de mari dimensiuni:

    „Sa se incastreze baza unui stalp solid de otel intr-o fundatie masivã din beton si sa se traga pe stalp, suprapunandu-se ca niste margele uriase, goale in interior, «elementele» spatiale identice ale coloanei.Perfecta suprapunere a acestor „elemente” avea sã asigure impresia de continuitate. Coloana va pãrea cã tasneste ca o tulpinã, avantandu-se spre infinit.”

Aceasta conceptie tehnica s-a bucurat de aprobarea artistului, care l-a invitat pe inginer sa-l secondeze în realizarea proiectului pentru Targu-Jiu. Data nasterii conceptiei tehnice este consemnata pe catalogul daruit de artist viitorului sau asistent tehnic: 7 ianuarie 1935.
Sculptorul si inginerul s-au mai întalnit la Paris in decembrie 1936 si mai 1937, pentru a discuta diverse detalii. Brancusi a precizat ca la turnarea modulelor ( pe care le numea „elemente” sau „margele”) se va folosi fonta, pe care o socotea cea mai rezistenta. Metalizarea cu alama urma sã asigure un aspect galben-auriu.
In iunie 1937, Brancusi a sosit la Bucuresti si a luat legatura cu conducerea Societatii „Petrosani” pentru a discuta probleme financiare si organizatorice. A mers la Poiana-Gorj si a stat la familia Tatarescu, apoi a vizitat Targu-Jiul cu Aretia, pentru a alege amplasamentele. Ansamblul avea sa cuprinda in final: „Masa Tacerii”, în apropierea podului de peste Jiu, unde locuitorii orasului isi aparasera urbea in fata dusmanului in octombrie 1916, „Poarta Sarutului”, aproape de intrarea in parcul municipal, si „Coloana Infinita”, pe un tapsan, la rasarit, avand muntii Parang in fundal.
La sfarsitul lui iulie, Brancusi si Gorjan s-au intalnit laTargu-Jiu si au vizitat locul ales de artist pentru „Coloana” sa. Gorjan a fotografiat respectivul teren. Pe mica fotografie Brancusi a schitat silueta unei coloane cu douasprezece module, un rond, alei si cativa plopi. Le-a desenat cu ajutorul stiloului inginerului, cu penita cam boantã si cerneala albastra. Desenul facut de Brancusi este giuvaerul colectiei Gorjan…
In tot cursul lunii august 1937, Brancusi a locuit la Petrosani, in casa lui Gorjan. Timp de doua saptamani, artistul si inginerul s-au straduit sa stabileasca dimensiunile monumentului, punand de acord viziunea artistica a sculptorului cu posibilitatile tehnice si limitele financiare. Brancusi cerea sa se respecte legea armoniei plastice, in privinta dimensiunilor unui „element” (asa numea el modulul). Proportia intre latura mica, latura mare si inaltimea unui modul trebuia sa fie de (1) : (2) : (4). Zile si nopti de nesfarsite discutii, calcule si schite au dus in cele din urmala alegerea dimensiunilor ideale: (450 mm) : (900 mm) : (1800 mm). Coloana urma sã aiba cincisprezece module întregi si douã semimodule, respectand o asa-numita formula de suplete: 1/2+15+1/2. Semimodulul de jos se continua la bazã cu o prisma patrata, asemenea unora din coloanele de lemn. Inaltimea intregii coloane urma sa fie de 29,35 metri.
La mijlocul lunii august, Brancusi a inceput cioplirea unui model din lemn de tei, cu suprafete foarte bombate, realizate de tamplarii de modele de la Atelierele Centrale „Petrosani”. In paralel, la biroul de proiectare se definitiva planul miezului din otel al „Coloanei”. Inginerul Nicolae Hasnas a efectuat calculele de detalii, sub supravegherea inginerului Gorjan, iar Gavrila Somlo, cel mai bun proiectant al Atelierelor, a realizat desenele de executie.
Inginerul Gorjan relata ca sculptorul a cioplit cu migala o fateta a modulului, smulgand lemnului, cu rabdare, „fibra dupa fibra, talas dupa talas, prisosul, învelisul de crisalida care ascunde suprafetele cautate, asteptate.” Oficia „ca un sacerdot, ca un initiat”. În final, a obtinut o curbura abia perceptibila a suprafetei, in contrast cu curbura accentuata a modulului brut. Celelalte fatete au fost definitivate de exceptionalul tamplar de modele Carol Flisek.
La sfarsitul lui august, Brancusi a fost rechemat în Franta. Modelul de turnatorie a fost gata la 1 septembrie, iar planul miezului s-a definitivat la sfarsitul lunii. Intrucât artistul a revenit abia la începutul lui noiembrie, intreaga raspundere a lucrarii i-a revenit inginerului Gorjan.
Inginerul s-a îngrijit ca laminatele din otel sã fie livrate în timp record de otelãaia de la Resita. In sectia de structuri metalice, o echipa priceputa, condusa de neintrecutul mester Ion Romosan, a confectionat stalpul central. Acesta a fost proiectat din trei tronsoane, pentru a putea fi transportat pe defileul sinuos al Jiului, de la Petrosani la Targu-Jiu. Sudura electrica a fost efectuata de mesterul Victor Borodi, cel mai bun sudor din Valea Jiului. Pentru a proteja stalpul împotriva coroziunii, s-au aplicat doua straturi de vopsea de miniu de plumb, in atelier.
Turnarea modulelor in turnatorie a fost executata de echipa condusa de Emeric Szabo si Gheorghe Anastasiu. S-a efectuat si un montaj de proba in atelier, iar modulelor li s-au stantat numere de ordine, pentru o corecta montare pe santier.
S-au fãcut si metalizari de proba cu alama, folosindu-se un pistol de metalizare special.
La Targu-Jiu, in octombrie, echipa condusa de mesterul Augustin Perini a executat fundatia. Firma Wildmann, din Brasov, a prestat servicii gratuit. Groapa de fundatie avea forma unui trunchi de piramidã, cu baza mare un patrat cu latura de 4,5 metri si adancimea 5 metri. S-au turnat 165 tone de beton . În blocul de beton s-a incastrat o structura speciala – o capra in cruce de trei metri – ancorata de baza blocului cu buloane de scelement de doi metri.
Schela, de 35 de metri înãltime, s-a înaltat treptat. A fost pastrata pana vara urmatoare, cand s-a executat metalizarea in prezenta lui Brancusi.
Inginerul Gorjan a fotografiat principalele momente ale construirii monumentului. Fotografiile sale, impreuna cu cele luate de unii lucratori, se constituie intr-un adevarat „film”.Din fotografii se vede ca structura tronsonului superior al stalpului este mai simpla decat a celorlalte doua, supuse la solicitari mai mari.
Se prezinta si organizarea de santier: care trase de boi sau cai aduc pietris sau o cisterna cu apa. O locomobila incalzeste aburul, un motor electric este cuplat printr-o curea.
In unele fotografii se vede portalul din lemn cu un palan manual suspendat, folosit la descarcarea modulelor aduse de la Petrosani cu autocamionul.
In fotografii apar si autocamioane, dovedind ca acestea au fost mijloacele de transport folosite pentru componentele din otel si fontã ale monumentului, cu o greutate apreciabila.
Ingeniosul dispozitiv folosit pentru tragerea modulelor pe stalp este de asemenea vizibil: o bratara stransa cu buloane de modul, patru inele si douã perechi de tije rigide.
„Filmul” începe cu imaginea locului ales pentru viitorul monument. Urmatoarea imagine este desenul facut de Brancusi. Vin apoi fotografiile realizate la Petrosani: modelul brut si montajul de probã. La Targu-Jiu se ilustreaza principalele momente ale inaltarii constructiei. Se vede tronsonul inferior la sol, apoi in curs de ridicare. Sunt urmariti betonistii in actiune. O fotografie prezinta aplicarea celui de al treilea strat de miniu de plumb pe stalp. Se mai poate vedea si felul in care se aplica chitul metalic de etansare la rosturile dintre module, precum si fixarea modulelor de miez cu ajutorul unor pene metalice subtiri. Tronsoanele stalpului s-au ridicat cu ajutorul unor cricuri si a unor scripeti. Au fost sudate intre ele de catre mesterul Borodi, care nu apare insa in imagini. Principalele „personaje”din film sunt mesterul Francisc Hering, care a supravegheat operatiile de montare, si meserul Augustin Perini, care a avut in grijã fundatia si schela. Inginerul Gorjan, care fãcea fotografiile, nu apare în imagini. Brancusi poate fi vazut din spate, in doar douã imagini.
Iatã care a fost succesiunea operatiilor:

      incastrarea caprei în cruce.
      prinderea tronsonului inferior de structura incastratã.
      tragerea semimodulului de jos pe stalp; portiunea prismatica de la baza se plaseaza pe cadrul metalic patrat, sustinut de aripioarele caprei in cruce.
      tragerea modulelor I-III pe tronsonul inferior.
      ridicarea tronsonului median si sudarea de cel inferior.
      tragerea modulelor IV-IX pe tronsonul median.
      ridicarea tronsonului superior si sudarea de cel median.
      tragerea pe tronsonul superior a modulelor X-XV si a semimodulului de sus.
       fixarea capacului pe semimodulul de sus.

Întreaga operatie s-a incheiat la mijlocul lunii noiembrie. A durat in total trei luni si nu au fost accidente. Inginerul Gorjan l-a tinut in permanentã la curent pe Brancusi cu mersul lucrarii, prin scrisori. Acest adevarat „jurnal de bord”, pastrat in arhiva Brancusi din Paris, ar putea furniza informatii preþioase cercetatorilor.
La începutul lui noiembrie, artistul a venit sã supravegheze montarea modulelor II si III, apoi a trebuit sa plece in India. A revenit in iunie 1938 si a supravegheat operatia de metalizare cu alama, executatade o firma din Bucuresti, filiala unei intreprinderi elvetiene.
Intregul ansamblu a fost inaugurat in octombrie 1938. Exista controverse cu privire la prezenta artistului la festivitati. Inginerul Gorjan era plecat din tara la acea datã.
Brancusi a pãrãsit tara pentru totdeauna, in 1938. Lasa in urma in patria sa o comoara nepretuita – unica sa lucrare de for public. Visul sau, coloana facuta sã sprijine bolta cereasca, prinsese viat a in otel si fonta, multumita stradaniei unei echipe de specialisti care s-au devotat operei, sub conducerea unui tanar inginer.
* Comunicare la Colocviul „Brâncusi”, Milano, 3 mai 1996.

Materialele au fost  preluate de pe site-ul Endless Column.net, din decembrie 2003.

Mergi Sus