Omagiu adus la Academia Romana

Brancusi,  un loc in Patrimoniul Mondial

Operele lui Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj – d. 16 martie 1957, Paris) se vând la casele de licitaţie din lume la preţuri mari, care le justifică valoarea şi unicitatea.
 Cunoscut pe întregul mapamond, cel care avea să schimbe viziunea asupra sculpturii şi asupra artelor, în general, la începutul secolului XX, marele Constantin Brâncuşi, supranumit „patriarhul sculpturii moderne”, continuă să rămână… francez. De ce?! Pentru că acolo şi-a împlinit destinul şi opera; pentru că acolo se află, recompus, atelierul său parizian, din Impasse Ronsin, care cuprinde lucrările donate de către marele artist statului francez, împreună cu toată recuzita atelierului. Şi pentru că acolo, în pământul Franţei, îşi duce somnul de veci, în cimitirul Montparnasse. Poate de aceea francezii îl consideră al lor. Dar Brâncuşi aparţine lumii întregi; aparţine tezaurului cultural al omenirii.
România este însă posesoarea unicului ansamblu sculptural lăsat de Brâncuşi omenirii – Monumentul „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu.

Sculptorul, omagiat, ieri, la Academia Română

Ieri, la Academia Română a avut loc sesiunea omagială „Constantin Brâncuşi. Noi repere documentare”, organizată de Secţia de Arhitectură, Arte şi Audiovizual. Momentul a fost prilejuit de împlinirea a 136 de ani de la naşterea lui Brâncuşi.  Au fost prezente la eveniment importante personalităţi din artă şi cultură, academicianului Marius Sala, vicepreşedintele Academiei Române, revenindu-i misiunea… cuvântului omagial. Între invitaţii care au prezentat comunicări s-au aflat acad. Răzvan Theodorescu („Brâncuşi şi Academia Română”); dr. Ioana Vlasiu, cercetător gradul I la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” („Sfântul din Montparnasse”); Prof. univ. dr. Cristian Robert Velescu, Universitatea Naţională de Arte („Brâncuşi şi sinteza artelor. Utopie sau realitate?”); dr. Ion Gerota („Brâncuşi şi Dimitrie Gerota. Povestea unui écorché”), iar poetul, eseistul şi istoricul literar Laurian Stănchescu a prezentat comunicarea „Documente privind descendenţa lui Constantin Brâncuşi”.

Proiectul de promovare internaţională a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”

Sesiunea omagială de la Academia Română a prefaţat un eveniment de amploare prin care se doreşte promovarea internaţională a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, care se va desfăşura în perioada 18 – 20 martie 2012, la sediul UNESCO şi la Ambasada României de la Paris. Proiectul, desfăşurat sub genericul  „Brâncuşi – un loc în patrimoniul mondial”, este iniţiat de Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, al cărui director, Ovidiu Popescu, l-a conceput în scopul înscrierii Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Partenerii acestui proiect, care cuprinde mai multe etape, vor fi Ambasada României în Franţa, ICOMOS România, prin preşedintele său, arh. Sergiu Nistor, şi Delegaţia Permanentă a României pe lângă UNESCO, prin Lilian Zamfiroiu, adjunct al şefului de misiune.
Despre obiectivele proiectului „Brâncuşi – un loc în patrimoniul mondial”, a avut amabilitatea să ne vorbească directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Ovidiu Popescu. „Un prim obiectiv este asigurarea sprijinului internaţional necesar includerii Ansamblului Monumental pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, urmat de promovarea în plan extern a Ansamblului Monumental «Calea Eroilor» şi a oportunităţilor de turism în Gorj. Evident, am avut în vedere şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu Centrul Pompidou din Paris, precum şi cu alte instituţii culturale din Franţa. De asemenea, am considerat  importantă şi implicarea diasporei româneşti din Franţa în susţinerea viitoarelor programe propuse de Centrul Municipal de Cultură «Constantin Brâncuşi»”.
Punctând componentele primei etape a proiectului „Brâncuşi – un loc în patrimoniul mondial”, Ovidiu Popescu a menţionat şi evenimentele din 18-20 martie, a.c, şi anume prezentarea (în format 3D) a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu realizată de dl. Sergiu Nistor – preşedintele ICOMOS România, urmată de misiunea de informare tehnică şi consultări cu specialiştii francezi privind procedurile de clasare a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” în Patrimoniul Mondial UNESCO; întâlnirea, în acelaşi scop, cu ambasadorul României la UNESCO, E.S. Nicolae Manolescu; semnarea oficială a Protocolului de Parteneriat ICOMOS România – ICOMOS Franţa în vederea elaborării Dosarului de Clasare a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”; prezentarea expoziţiei de fotografie „Coloana fără sfârşit – Istoria unui simbol naţional”, cu documente din arhiva Soranei Georgescu Gorjan, fiica inginerului Ştefan Georgescu Gorjan, cel care a semnat realizarea tehnică a „Coloanei fără Sfârşit” de la Târgu Jiu; prezentarea volumului „Aşa grăit-a Brâncuşi”, autoare Sorana Georgescu Gorjan, care va fi prezentă la eveniment; decernarea preşedintelui Centrului Pompidou, Alain Seban, a premiului internaţional „BRÂNCUŞI”.
Potrivit directorului Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Ovidiu Popescu, bugetul evenimentului se ridică la  6.500 de euro.
Noi credem că nimic nu este prea mult când e vorba de promovarea copodoperei lăsate de Brâncuşi oraşului Târgu Jiu şi omenirii.

 

Mergi Sus